Identificarea și tratarea unui dinte devital
Care sunt semnele unui dinte devital?
Un dinte devital este un dinte care nu mai primește un aport nou de sânge. Pentru multe persoane, decolorarea poate fi unul dintre primele semne ale unui dinte devital. Trebuie să fim atenți pentru ca această culoare a dinților poate varia in funcție de dietă și de igiena orală. De exemplu, dacă consumi regulat- cafea, afine sau vin roșu, dinții se vor colora în timp . Totuși, această decolorare va fi uniformă. Dacă aveți un dinte decolorat pentru că este devital, acesta va avea o culoare diferită de restul dinților. Un dinte care moare poate fi galben, maro deschis/ închis, gri. Decolorarea va crește în timp, pe măsură ce dintele continuă să se descompună și nervul moare. Durerea este un alt simptom posibil. Unii oameni nu simt nicio durere. Alții simt o durere ușoară și alți oameni vor simți dureri intense. Durerea este adesea cauzată de nervul care moare.
Cauze
Cauzele pot fi- traumatismul dentar, o ocluzie traumatică, o leziune carioasă profundă. Nervul poate muri rapid, în câteva zile sau lent, peste câteva luni sau ani. Datorită unei igiene precare, cariile lăsate netratate vor distruge în timp dintele. Cariile se formează inițial la nivelul smalțului, care este stratul protector exterior al dintelui. Lăsate netratate ele pot deteriora smalțul ajungând în cele din urmă la nivelul dentinei și a camerei pulpare. Acest lucru face ca pulpa să se infecteze. Odată ce caria a ajuns la pulpă pot să apară dureri intense la nivelul dintelui.
Tratament
Este important să tratați cât mai repede posibil un dinte devital/ mort. Dacă este lăsat netratat, bacteriile de la nivelul dintelui devital/ mort vor creea o infecție la nivelul acestuia care va duce la deteriorarea osului și afectarea dinților vecini.
Tratamentul canalului radicular
Dintele se poate menține intact printr-un tratament endodontic executat corect. În timpul procedurii se face un mic acces în dinte pentru a ajunge la nivelul canalelor radiculare, unde se vor folosi niște instrumente pentru îndepărtarea pulepi dentare infectate și soluții speciale de curățare. La final, se vor sigila canalele radiculare instrumentate în timpul tratamentului endodontic. După tratamentul endodontic, dintele trebuie protejat protetic pentru a nu ceda la forțele ocluzale. Ca optiuni ar fi onlay/ overlay/ endocrown/ coroană protetică datorită și faptului că dintele tratat endodontic devine casant.
Alte resurse
Cât durează efectele albirii dentare?
Cât durează efectele albirii dentare profesionale?Efectele albirii dentare profesionale poate dura pana la 2-3 ani, mentinerea acestora fiind influentate de obiceiurile de viata pe care le are pacientul pe termen lung. Albirea dentara poate fi repetata fara a afecta...
Cum se utilizează ața dentară
Cum se utilizeaza ața dentarăExista mai multe tipuri de ata dentara: subtire, groasa, cu sau fara ceara. Cea cu ceara aluneca mai bine peste suprafetele dentare si nu traumatizeaza gingia, daca tehnica utilizata este corecta. Ata dentara groasa este conceputa pentru a...